Descoperă Turda: O incursiune culturală în inima Transilvaniei (2024)

Turda este un loc încântător, ce încurajează vizitatorii spre descoperirea istoriei sale și îi invită să exploreze, la pas, trecutul, prin bogăția mărturiilor sale arhitecturale. Centrul său istoric este dominat de clădiri edificate în epoca modernă, însă păstrează și câteva repere medievale excepționale.

În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, după depășirea crizei economice din Imperiul Austro-Ungar, a început o nouă etapă de dezvoltare urbană. Această febră a modernizărilor a cuprins toate orașele, inclusiv pe cele provinciale, cum este Turda. Transformările urbane au vizat, în special, spațiile ample, arterele, piețele și parcurile. Transformările urbanistice nu au afectat planimetria pieței centrale, aceasta și-a păstrat forma de fus cu zonă lărgită în partea de nord, ci au intervenit doar la aspectul fronturilor. Eforturile administrației locale de înfrumusețare a orașului sunt vizibile prin accentele clasicizante și baroce aduse fațadelor clădirilor realizate într-o manieră eclectică.

Centrul istoric al orașului este clasat în anul 2010 în Lista Monumentelor Istorice, cu denumirea „Ansamblu urban de secol XVIII-XIX”, sub codul CJ-II-s-B-07797.

Să admirăm împreună centrul istoric, cu ale sale clădiri remarcabile:

1. Piața Republicii

Denumiri anterioare ale pieței: Piața Mihai Viteazul, Piața târgului, Vallásszabadságtér, Főtér.

2. Biserica romano-catolică din Turda

Cod individual de monument: CJ-II-m-A-07800

Biserica romano-catolică Turda Veche, edificată începând cu a doua jumătate a secolului XV, până în prima jumătate a secolului XVI, este considerată drept una dintre cele mai importante edificii ale arhitecturii gotice ecleziastice din localitate. Biserica parohială cu hramul Naşterea Maicii Domnului aparţine eparhiei Turda-Arieş, iar în Evul Mediu (cu prima mențiune a bisericii în 1358) a fost dedicată Sfântului Nicolae. Începând cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea, după reforma religioasă, clădirea a fost folosită cu mici intermitențe de confesiunea unitariană până în 1721, când a fost preluată definitiv de catolici.

Edificiul de cult a fost înconjurat de un cimitir de plan neregulat, al cărui gard, la un moment dat, fusese transformat în incintă de apărare din piatră, astfel încât a retezat drumul către piaţă dinspre nord. Ulterior, la nord şi la sud de biserică, în perimetrul cimitirului de odinioară, s-a amenajat o zonă verde care s-a păstrat până în prezent. Partea nordică a fost împrejmuită de un gard decorativ din fontă, iar partea sudică era flancată de clădiri.

Biserica, în prezent, se compune din navă, cor şi sacristie etajată, o compoziţie tipică şi destul de simplă a bisericilor parohiale medievale de rit occidental din Europa Centrală. Cum clădirea este o construcţie gotică târzie, edificată la cumpăna secolelor XV-XVI, spaţiul navei sale poate să fie de tip hală, de tip sală sau tipul de sală cu stâlpi angajaţi marcanţi în interior.

Zidurile longitudinale ale navei sunt sprijinite de cinci perechi de contraforturi, iar cele ale corului sunt sprijinite de șapte contraforturi. În interior, acestor contraforturi le corespund câte trei perechi de stâlpi angajaţi de factură barocă, masivi, de plan dreptunghiular, care susţin prin intermediul perechilor de arcuri-dublou patru travee de calotă boemă ale bolţii baroce târzii.

Accesul în biserică se putea face prin trei intrări, portalul principal din vest, respectiv portalurile amplasate pe nord și sud. De-a lungul istoriei cele trei intrări au suferit transformări radicale, din intrarea vestică originală nu s-a păstrat nimic in situ, iar anvergura celor laterale a fost redusă şi adaptată unor ancadramente mai noi prin intervenţii de-a dreptul brutale. Faţada vestică a fost cea mai afectată de reconstrucţiile de la cumpăna secolelor al XVIII şi al XIX-lea în stil baroc târziu, în tranziţie spre neoclasicism. Silueta actuală a faţadei este determinată de frontonul baroc târziu, mai înalt decât acoperişul, încheiat în segment de cerc sprijinit pe flancuri de porţiuni de zid concave, decorate cu câte o urnă din piatră pe colţuri.

3. Teatrul Național „Aureliu Manea”

Cod individual de monument: CJ-II-A-21211

Clădirea teatrului a fost construită la începutul secolului XX, între 1902-1904, după proiectul arhitectului Adolf Láng. Orașul a cumpărat parcela pe care actualmente este amplast teatrul, iar clădirea ridicată a avut, inițial, funcțiunea de „casină” (în maghiară casino). Clădirea a fost un spațiu cultural multifuncțional pe tot parcursul primei jumătăți a secolului al XX-lea, până la stabilirea funcțiunii singulare de teatru.

După anul 1921, această clădire a adăpostit „Casina Intelectualilor Români”, un cinematograf particular și societatea „Amicii Artelor”. În august 1948, ziarul clujean „Cuvântul poporului” își anunță publiul că Teatrul Poporului din Cluj a fost transferat la Turda, însă teatrul propriu-zis s-a mutat în clădirea actuală abia din 1951, funcționând timp de trei ani în clădirea alăturată, fostul cinematograf „Arta”. Instituția a trecut prin numeroase schimbări de denumire. „Teatrul de Stat Turda”, a fost cunoscut până la finele anilor `90. Între anii 1999-2014 și-a menținut denumirea „Teatrul Municipal Turda”. În onoarea regizorului Aureliu Manea instituția îi preia numele, iar la începutul stagiunii 2019-2020, devine Teatrul Național „Aureliu Manea” Turda.

Clădirea este compusă din trei corpuri cu regim de înălțime diferit, adaptat celor trei zone ce definesc organizarea funcțională a unui teatru: primirea publicului, sală de spectacol, scena cu anexele sale. Fațada principală a respectat, inițial, o anumită simetrie impusă de arhitect, însă, cu timpul, au fost adăugate alte două corpuri care au modificat acest concept: un corp multifuncțional (nord) și gangul de acces pentru trăsuri (sud). În prezent, putem observa compoziția eclectică a fațadei care îmbină elementele cursive ale barocului cu cele îndrăznețe ale Secessionului, promovat prin „Arta 1900”.

4. Clădirea fostei primării / fostei judecătorii din Turda

Cod individual de monument: CJ-II-m-A-21117

Mențiune : Clădirea este în curs de reabilitare și restaurare, iar pozele selectate reflectă imaginea ei înainte de începerea intervențiilor.

Impunătoarea clădire dispune de o plastică arhitecturală fascinantă pentru spațiul turdean, deoarece își expune povestea și evoluția prin fațadele remarcabile, puternic contrastante, care înglobează elemente clasice și baroce sub pătura unui eclectic creativ. Construcția acesteia a fost începută în anul 1795 sub egida prim locotenentului major Nagy Dániel și executată de către constructorul Kövecsi János.

Planul clădirii respectă organizarea unor palate baroce de la mijlocul secolului al XVIII-lea, având o formă de „U” și o curte interioară patrulateră. Au existat trei etape majore care au întregit construcția, demonstrate prin analiza structurilor portante și prin compoziția plastică a fațadelor, desfășurate în cursul secolelor XVIII-XIX. Complementar corpului principal, ridicat între anii 1795-1806 în formă de L, a fost edificat pe latura de nord un corp secundar care a întregit forma de „U”, cel mai probabil în prima jumătate a secolului al XIX-lea. O a treia intervenție a constat în adosarea unui corp care să dubleze latura sudică prin articularea unei fațade eclectice cu inserții baroce și un turn cu ceas pe corpul principal.

Fațada corpului principal, orientată spre est, este concepută simetric față de axul central și este marcată printr-un portal monumental deschis în arc, accentuat de două coloane compozit care deschid gangul spre curte. Plastica arhitecturală a acestui corp include componente artistice de factură clasică, păstrează, în mare parte, elemente din piatră, și este armonizată estetic de componentele artistice de pe corpul terțiar care sunt executate într-o manieră barocizată. La interior, etajul corpului principal se deschide într-o loggie care face posibil accesul spre brațele laterale prin cursive susținute de console din piatră, respectiv metalice decorate fitomorf.

Clădirea a avut două funcțiuni majore în cursul a aproximativ un secol și jumătate. Inițial, în secolul al XIX-lea, aceasta a fost primărie a orașului și, ulterior, a intrat în proprietatea Ministerului de Justiție și a funcționat ca Judecătorie până în anii 2000. Cele mai marcante amintiri ale vechii judecătorii sunt materializate în ușile masive de lemn, de la zona de arest, dispuse la parterul corpului principal, pe latura sudică.

5. Casele baroce Kimpel

Clădirile baroce, amplasate pe latura nord-estică a pieței centrale, lângă biserica romano-catolică, păstrează aspectul anterior secolului al XIX-lea al fostului oraș-târg. Estetic, acestea sunt realizate în maniera barocului rural. Poziționarea clădirilor în parcelă amintește de organizarea de odinioară a gospodăriilor în care camerele sunt înșiruite pe laturile curții, iar în spate erau grajdurile, șurile și magaziile. Datorită activității gospodărești, construcțiile lipite pe limita parcelei, aveau calcan cu clădirile vecine la nord și sud. Locuința principală era cea de pe latura sudică, iar pe latura nordică erau locuințele de serviciu. Influenta familie de moșieri Kimpel a cumpărat aceste case, astfel încât, în conștiința colectivă, ele au fost consacrate sub denumirea de „Casele Kimpel”.

Fațada principală emană un aer baroc rural, dând ținută întregului ansamblu. Frontonul poziționat deaspra portalului de intrare păstrează in situ mărturia activității berarilor artizani din Turda printr-o emblemă a berarilor și mălțailor unică în România, reprezentată printr-o cunună ce înglobează un butoi, un spic de orz amplasat central, un căuc de scos berea din cazanul de fierbere (în limbajul berarilor o „cofă”) în partea dreaptă și o lopată de malț în partea stângă. Asupra emblemei s-a intervenit cu introducerea inițialelor „T” și „K” care provin de la Antal (diminutiv Tóni) Kimpel și anul 1784, ca an al dobândirii clădirii de către familia Kimpel.

6. Clădirea Muzeului de Istorie

Cod individual de monument: CJ-II-m-A-07794

În rândul construcțiilor remarcabile ale orașului medieval, Casa Cămării de Sare se numără printre cele ce au supraviețuit. Această clădire este documentată în literatura de specialitate din secolul al XIX-lea sub două denumiri: „Palat Voievodal” și „Casa Princiară”, ambele fiind considerate valide. Casa Cămării de Sare, situată în centrul orașului, este cel mai valoros monument de arhitectură medievală civilă din zonă care păstrează elemente ce datează de la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul celui următor.

Data precisă a începerii lucrărilor de construcție și scopul inițial al acesteia rămân necunoscute. Cu toate acestea, putem afirma cu încredere că procesul de edificare a început din partea de sud-est, unde, inițial, a fost ridicat un turn cu plan rectangular. Edificarea acestui turn rectangular reprezintă, în fapt, faza inițială a construcției. Din punct de vedere tipologic, această construcţie poate fi definită ca o trecere de la clădirile publice medievale la curiile Renaşterii. Elementele arhitectonice ce aparțin perioadei gotice se rezumă la trei ancadramente din piatră, celelalte elemente arhitectonice aparținând epocilor renascentiste și neoclasiciste. Clădirea, așa cum o vedem azi, este rezultatul unor vaste etape de edificare.

În jurul anilor 1580, în numele principelui Sigismund Báthory, au fost finanţate o serie de lucrări de amplificare ale clădirii (semnalate de două inscripţii din 1587-1588), care, practic i-au conferit volumetria actuală, transformând clădirea medievală într-una reprezentativă. În urma extinderii edificiului au fost configurate acomodări rezidențiale destinată principelui, alături de o sală de audiențe, în timp ce s-a menținut și funcționalitatea inițială de casă a cămării. Rolul reprezentativ al clădirii nu este indicat doar estetic sau datorită inscripţiilor latine, ci şi de faptul că au existat situații în care principii au primit solii din străinătate. Pe faţada clădirii, deasupra portalului principal, cu ocazia restaurărilor conduse de către Lux Kálmán, terminate în anul 1913, s-a înzidit o inscripţie medievală care aparținea porții renascentiste aplasate către piaţă. Spre finalul secolului XIX, această poartă de piatră s-a prăbuşit, rezultând o perspectivă liberă de construcții asupra clădirii, până în prezent.

7. Biserica reformată „Turda Veche”

Cod individual de monument: CJ-II-m-A-07793

Biserica reformată din Turda Veche, edificată începând cu prima jumătate a secolului XIV (1331), este una dintre cele mai importante şi impozante monumente arhitecturale medievale ale orașului. Ansamblul format din biserica reformată şi rămăşiţele fortificaţiei înconjurătoare se ridică pe latura vestică a capătului sudic al pieţei centrale. Chiar dacă astăzi pare greu de imaginat, în evul mediu, actuala biserică reformată indica capătul sudic al localităţii.

Volumul bisericii de astăzi se compune din trei elemente: nava monumentală a bisericii medievale, o construcţie scundă adosată faţadei sudice şi turnul accesibil din navă prin această construcţie. Nava dreptunghiulară, cu formă alungită, este a doua în privinţa lungimii dintre navele bisericilor ordinelor mendicante din Transilvania, după nava bisericii observante din Cluj (strada Kogălniceanu), care a fost construită, însă, la un secol după clădirea turdeană. Nava este singurul spaţiu păstrat al mănăstirii medievale, dispune de cinci perechi de contraforturi şi avea intrări pe fiecare dintre laturi. Pe laturile de vest şi de nord sunt vizibile portaluri tipice goticului matur, încadrate de rezalite cu timpan. Portalul vestic, odinioară utilizat ca intrare principală, se înscrie într-un rezalit cu timpan triunghiular înalt. Pe de altă parte, una dintre cele mai spectaculoase faţade ale bisericii este cea nordică, decorată şi cu picturi murale şi cu un portal monumental, asemănător celui vestic.

Turnul istoricizant cu plan pătrat și o înălțime de 70 de metri, ridicat în perioada de început a secolului XX (1904-1906), reprezintă a treia încercare de ridicare a unei astfel de construcții și constituie un aspect determinant al configurației arhitecturale actuale a ansamblului. Primul turn-clopotniţă, de plan dreptunghiular, apare schițat într-un proiect de reabilitare parţială a cetăţii din jurul bisericii, de la începutul secolului al XVIII-lea, în partea estică a bisericii. Se cunoaște faptul că edificarea a fost finanţată de principele Gheorghe Rákóczi I, așadar putem data turnul în prima jumătate a secolului XVII. Referitor la cel de-al doilea turn sunt cunoscute doar datele demolării acestuia, 1862, și poziționarea lui pe latura nordică a edificiului de cult.

Atipic pentru o biserică, în prezent, accesul se face prin partea de est, cu toate acestea, nu intrăm prin cor. Faţada estică a bisericii actuale este compusă din plomba arcului de triumf (de la intersecția corului cu nava), rămăşiţele pereţilor longitudinali ai corului demolat, respectiv porticul nou al intrării principale actuale. Proporțiile corului și limita estică au fost cunoscute în timp, prin intermediul cercetărilor arheologice. Astăzi poate fi vizibilă fragmentar absida corului și trei dintre contraforturile care îl susțineau în apropierea fostei școli reformate de fete, azi casa cantorului, clădire ce este aliniată la frontul stradal.

8. Palatul Finanțelor

Cod individual de monument: CJ-II-m-B-07799

Clădirea a fost edificată între anii 1901-1902, după proiectul realizat de același arhitect care a proiectat clădirea teatrului, respectiv Adolf Láng. Fiind considerată una dintre bijuteriile din Belle Époque, această clădire impresionează atât prin monumentalitatea sa, cât și prin plastica arhitecturală. În articularea fațadelor s-a optat pentru un eclectic abundat de elemente baroce, dar și de elemente specifice „Artei 1900” care debuta creativ la începutul secolului XX. Volumul său monumental ocupă două fronturi de mare întindere, cel estic și cel sudic, respectând regulamentele imperiale de epocă impuse, anume un front continuu, un anumit regim de înălțime, marcarea axului central al fațadei principale și al colțului cu un turn impozant.

În memoria colectivă, această clădire este cunoscută drept „Fostul Palat al Poștelor și Finanțelor”, însă ea a avut și alte funcțiuni administrative, precum Primărie (temporar, în anumite încăperi), Sfatul Popular al Orașului Turda, sediu pentru diferite bănci, ori firme private.

9. Piața „1 Decembrie 1918”

Denumirile anterioare ale pieței: Piaţa Steluței, Piața Regina Maria, Piaţa de Fân, Kossuthtér

10. Fosta casă a prefectului

Clădirea a fost edificată între anii 1884-1886 pe un amplasament pe care existau clădiri care formau fronturi continue. Funcțiunea inițială a clădirii a fost aceea de locuință a prefectului și s-a menținut până în 1948 când parterul a fost cedat serviciilor publice, servind, astfel, ca bancă, ulterior a găzduit birouri ale Tribunalului Turda, iar, în prezent, este sediu al Băncii Comerciale Române.

Clădirea este amplasată la limita vestică a centrului istoric al orașului, pe frontul estic al Pieței „1 Decembrie 1918”, lângă clădirea fostei prefecturi. Prin poziționarea ei, respectiv colț de parcelă, sunt vizibile și fațadele secundare. Maniera arhitecturală de execuție este una eclectică abundată de elemente clasice. Fațada principală este realizată simetric față de axul central, tronsonul dominant al acesteia fiind marcat central printr-un fronton monumental decorat cu motive florale, susținut de patru coloane angajate cu capiteluri ionice. Balconul etajului este susținut pe console atent sculptate, iar balustrada acestuia este de factură „Arta 1900”.

11. Clădirea fostei Prefecturi / actuala Primărie

Cod individual de monument: CJ-II-m-B-07788

Istoria clădirii începe în anul 1884, moment în care a fost aprobată cumpărarea unui spațiu generos, situat în partea estică a fostei Piețe Kossuth. Edificarea clăridii comitatutlui Turda-Arieș a respectat îndeaproape planurile arhitectului Halmai Andor, iar lucrările au fost conduse de către inginerul regal Kordos József. Antreprenorul clujean Horváth Gyula și asociații săi au început construcția clădirii în februarie 1884 și au finalizat lucrarea la 15 noiembrie 1885, urmând ca din anul 1886 să fie dată în folosință.

După desființarea comitatului Turda-Arieș în anul 1920, imobilul a fost preluat de către autoritățile municipale ale orașului. Primăria, ca instituție, și-a desfășurat activitatea într-o manieră fragmentată, cu sediul dispersat în mai multe edificii, până la acel moment.

Fațada clădirii emană un aer eclectic, abundat de elemente baroce, atât prin plastica arhitecturală, cât și prin organizarea simetrică a acesteia față de axul central. Corpul central este îmbrăcat într-un bosaj geometric tratat orizontal, iar golurile, intercalate de coloane compozit, sunt încadrate de ancadramente deshise în arc semicircular. În general, consolele sunt ornamentate vegetal, însă, la nivelul balconului, frunzele de acant ce decorează consolele conturează, pe capetele elementelor, trei figuri umane. Cele două registre ale corpurilor laterale sunt tratate unitar, respectiv la parter este vizibilă alegerea continuării bosajului, armonizat de ancadramente cu pedimente drepte, geometrice. Etajul, în schimb, este contrastant prin formele sale sinuoase, precum pedimentele baroce în arc frânt.

Dacă frumusețea acestor plaiuri românești te-a fascinat, merită să vizitezi Turda și să te bucuri de bogația arhitecturală a orașului, pentru a te îmbogăți spiritual și cultural. Locuitorii primitori și atmosfera caldă te vor atrage în Turda și cu siguranță vei fi tentat să revii.

Mulțumim Primăriei Turda și doamnei Andreea-Brândușa Bungărdean - muzeograf la Muzeul de Istorie Turda, pentru colaborare, materialul interesant și fotografiile minunate.